Căminele Universității Transilvania din Brașov se confruntă cu o infestare gravă de ploșnițe. A fost necesară relocarea mai multor studenți din camerele lor. Potrivit unor studenți, ploșnițele au invadat saltelele pe care aceștia dorm și, de-abia recent, universitatea ar fi intervenit cu măsuri de deratizare.
Studenții consideră că situația nu ar trebui să aibă loc, mai ales că aceștia au părăsit confortul casei lor pentru a locui în condiții decente la cămin și cer ca universitatea să întreprindă măsuri pentru a proteja sănătatea lor.

”Ei au fost evacuați din cameră, patru copii redistribuiți în același cămin, în camere diferite. Nici măcar nu s-au gândit că ar fi bine ca ăștia patru să fie puși într-o singură cameră, să fie undeva izolat. Ei au zis că dacă au lăsat toate lucrurile acolo, nu există riscul de a aduce și în alte camere, dar totuși în cameră la ei au ajuns cumva de la cineva, iar în semestrul întâi al acestui an universitar, în camera lor, fiind doar trei în cameră și patru locuri, a fost adus un copil din alt cămin evacuat pentru ploșnițe. Deci problema e de ceva vreme, dar ei nu știu cum să trateze, pentru că tratează foarte superficial. E o problemă care va lua amploare. Deocamdată acasă sper să nu fi adus”, a spus unul dintre părinți.
Până în prezent, reprezentanții Universității Transilvania nu au furnizat niciun comentariu oficial cu privire la această problemă, în timp ce portarul și alte cadre din instituție s-au abținut să ofere informații, invocând regulamente care le interzic acest lucru, cu toate că situația este cunoscută de către toți studenții.
”Universitatea face de două ori pe an o dezinsecție planificată, programată, adică se face o dezinsecție în luna aprilie și una în luna septembrie. Indiferent că există probleme, nu există să se facă în mod automat. În plus, anul acesta s-a făcut o dezinsecție suplimentară. De fapt, a început o trecere în decembrie și a continuat, a doua trecere, în toate căminele, în ianuarie. Deci în perioada vacanței izolate au mai fost camere cu o astfel de problemă și, de obicei, cum se reclamă acest lucru, se și intervine. În general, camera este destul de afectată pentru că trebuie scos parchetul, partea de lemn”, susține Prorector cu studenții și legătura cu mediul socio-economic și cultural, prof.dr.ing. Daniel Munteanu.



