Iată când se va desfășura următoarea mini-vacanță pentru români. Descoperă câte zile libere vor avea angajații în perioada 1 Mai 2024 și Paște 2024.
Milioane de români așteaptă cu interes apropiata mini-vacanță de 1 Mai și Paștele din 2024. În acest an, cele două sărbători coincid, oferind astfel posibilitatea ca românii să se bucure de mai multe zile libere consecutiv, alături de prieteni și familie.
Nu doar angajații beneficiază de zile libere în timpul Paștelui, ci și elevii, care vor avea liber de la școală. Iată cum se conturează calendarul mini-vacanței de Paște 2024 pentru angajați și elevi.
În 2024, concediul de Paște pentru angajații români va începe pe 1 Mai, miercuri, când este sărbătorită Ziua Muncii. Mai apoi, aceștia vor avea liber și pe 2 Mai, conform unei hotărâri guvernamentale care transformă această zi într-o zi de pont pentru Vinerea Mare, programată pentru 3 Mai.
Deja din 2018, Vinerea Mare a fost declarată zi liberă de către stat. În continuare, românii se vor bucura de liber și în ziua de sâmbătă după Vinerea Mare, iar apoi, pe 5 Mai 2024, va fi Paștele Ortodox (o zi liberă legală), conform zilibera.ro.
Românii vor fi învoiți și în ziua de luni, 6 Mai 2024, ca urmare a celei de-a doua zile de Paște. După această dată, ei se vor întoarce la locul de muncă. Acestea sunt toate zilele libere legale de care vor beneficia românii în 2024.
De la începutul anului 2024, românii au avut liber pe 1 Ianuarie (de Anul Nou), pe 2 Ianuarie (a doua zi de Anul Nou), pe 6 Ianuarie (de Bobotează), pe 7 Ianuarie (de Sfântul Ion) și pe 24 Ianuarie (de Ziua Principatelor Române). În continuare, calendarul zilelor libere legale din 2024 arată astfel:
- 1 Mai – Ziua Muncii
- 2 Mai – zi de punte pentru bugetari
- 3 Mai – Vinerea Mare
- 5 Mai – Paștele Ortodox
- 6 Mai – A doua zi de Paștele Ortodox
- 1 Iunie – Ziua Copilului
- 23 Iunie – Rusaliile
- 24 Iunie – A doua zi de Rusalii
- 15 August – Sfânta Maria
- 16 August – zi de punte pentru bugetari
- 30 Noiembrie – Sfântul Andrei
- 1 Decembrie – Ziua Marii Uniri
- 25 Decembrie – Crăciunul
- 26 Decembrie – A doua zi de Crăciun
- 27 Decembrie – zi de punte pentru bugetari



