O tragedie cutremură o familie din România stabilită în Germania după ce o fetiță în vârstă de un an și opt luni a murit din cauza ingerării unor biluțe magnetice. Mama micuței a vorbit despre coșmarul prin care a trecut și a transmis un mesaj dur pentru părinți.
Diagnostic greșit și suferință prelungită
Conform declarațiilor mamei, coșmarul a început pe data de 19 noiembrie a anului trecut, când micuța a început să aibă diaree și să se simtă rău. Părinții au dus-o la medic, unde li s-a spus că fetița are enterocolită. „În luna decembrie, micuța s-a simțit din nou rău, iar părinții au dus-o la medic. O echipă medicală i-a spus, din nou, mamei sale, că fetița are enterocolită, boală care a reapărută după cea din noiembrie. Fetiței nu i-ar fi fost recoltate însă și alte probe”, a relatat mama fetiței pentru ziaruldeiasi.ro.
În ciuda tratamentelor administrate, starea micuței s-a înrăutățit. „Am ieșit din spital tot cu diaree, fata începuse în spital să aibă din nou diaree. Am ajuns acasă, fetiţa a început grădiniţa, a mers o săptămână și după câteva zile fetița a început să vomite”, a adăugat mama fetiței.
Adevărul descoperit prea târziu
După mai multe vizite la spital și tratamente eșuate, adevărul a fost descoperit abia după ce micuței i s-a făcut un RMN. „Când i-a făcut RMN-ul și-a dat seama că fetița noastră a înghițit 5 magneți de o mărime foarte mică”, a explicat mama copilului. Magneții, cumpărați de la o altă persoană, au cauzat blocaje în stomacul și intestinul micuței, fapt ce a condus la deces.
Avertismentul mamei pentru părinți
După această tragedie devastatoare, mama micuței a transmis un mesaj puternic pentru ceilalți părinți. „Să nu cumpere așa ceva, dacă s-ar putea prin lege să fie interzisă comercializarea acestor magneți, sunt atât de periculoși. Dacă e unul, se poate elimina, dar dacă sunt doi, pot să blocheze stomacul și fără un RMN nu pot fi observați. Se pot cumpăra de pe internet foarte ușor, asta e o problemă și părinții să conștientizeze că odată ce i-au cumpărat, nu mai pot să-i supravegheze pentru că sunt atât de mici”, a avertizat ea.



