Photo Credits: cluj.info
Cel mai recent film a lui Luc Besson, ,,Dogman”, va fi proiectat în 14 iunie, ora 20:45, în Piața Unirii, pentru prima dată în România.
Cea de-a 23-a ediție a TIFF (Transilvania Internațional Film Festival) se va desfășura luna viitoare, între 14-24 iunie 2024. Pelicula ce va deschide această ediție este ,,Dogman”, ultimul film al regizorului Luc Besson, de naționalitate franceză, în vârstă de 65 de ani. Chiar dacă nu a avut studii în acest domeniu sau nu a absolvit o facultate de film, el și-a început cariera în anii ’80, contribuind la realizarea a peste 90 de filme, și crescând în popularitate cu producții precum Subway, Leon: The Professional, The Fifth Element sau La Femme Nikita. În 2006 a declarat că va mai regiza doar 10 lungmetraje, înainte de a se retrage.
,,Dogman” este un film de dramă, ce urmărește povestea lui Doug, care este arestat în New Jersey, în timp ce conducea un camion plin cu câini. El începe să povestească despre viața sa lui Evelyn, o psihiatră, care este trimisă la secția de poliție ca să îl interogheze. Prin intermediul amintirilor, Doug dezvăluie abuzurile din partea tatălui său, care l-a aruncat în cușca câinilor de luptă pe care îi antrena.
Filmul a fost ecranizat pentru prima dată la competiția festivalului de film de la Veneția, în 2023, fiind nominalizat la categoriile Golden Lion și Queer Lion.
Printre cei din distribuția filmului se numără și Grace Palma, Clemens Schick, Hatik sau Lincoln Powell, dar nu în ultimul rând, Caleb Landry Jones, care face un rol impresionant, potrivit celor de la The Hollywood Reporter: „O interpretare captivantă şi cameleonică din partea lui Caleb Landry Jones, care reuşeşte să fie emoţionantă şi uşor înspăimântătoare în acelaşi timp”.
Pe site-ul TIFF oficial vor fi anunțate și alte proiecții mult așteptate ale festivalului de anul acesta, unde se așteaptă să participe peste 100.000 de persoane. Ia-ți și tu bilet la Gala de Deschidere, pentru a urmări filmul în premieră: https://tiff.eventbook.ro/film/bilete-tiff-2024-gala-de-deschidere.



