Sursa: Freepik
Consiliul Județean al Elevilor Brașov a lansat o inițiativă inovatoare pentru susținerea proiectelor elevilor din județul Brașov.
Programul, intitulat ,,Fii Inspirat, fii creativ, fii parte din viitor!”, oferă elevilor din clasele 9-11 șansa de a primi premii de până la 1000 de euro pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor cu impact social sau personal.
Inițiativa încurajează diversitatea și creativitatea, sprijinind proiecte care promovează sustenabilitatea, implicarea civică, dezvoltarea personală și profesională. Toți elevii înregistrați la unitățile de învățământ din județul Brașov pot aplica, cu condiția ca proiectele lor să aibă fezabilitate clară, un impact semnificativ și un plan de implementare bine structurat.
,,Fii Inspirat, fii creativ, fii parte din viitor! Este un proiect foarte drag mie și colegilor mei. Ne-am dorit de la începutul anului școlar 2023-2024 să îl începem și cu bucurie în suflet putem spune că luna aceasta a devenit realitate. Partea cea mai frumoasă a acestui proiect este că este finanțat chiar de elevii din Brașov, care au contribuit prin participarea la evenimentele organizate pentru ei. Este un exemplu de bună practică, democrație și administrare a fondurilor,” a declarat Filip Năstase, președintele Consiliului Județean al Elevilor Brașov. De asemenea, acesta încurajează toate județele să aibă proiecte asemănătoare.
Elevii se pot înscrie până pe 31 mai pentru a-și prezenta ideile inovative.



