Satele transilvane cu biserici fortificate săsești reprezintă un tablou viu al peisajului cultural din sudul Transilvaniei. Aceste așezări se remarcă printr-un sistem distinct de exploatare a terenului, un model bine conservat de organizare a gospodăriilor țărănești ce datează încă din Evul Mediu.
Colonizarea sașilor în teritoriile regale s-a încheiat la începutul secolului al XIV-lea, iar localitățile fondate de aceștia, în număr de aproximativ 250, ocupau un teritoriu îngust în sudul și estul Transilvaniei, de-a lungul arcului carpatic. Amplasarea geografică a acestor așezări și traseele istorice dintre ele confirmă planul și rolul colonizării.
Conducătorii acestor colonii erau numiți greavi, responsabili de organizarea așezărilor, delimitarea teritoriului și menținerea legăturii dintre coloni și autoritățile regale. „Sesia flamandă” a fost alesă ca model de organizare a așezărilor, caracterizată prin grupuri compacte de gospodării, oferind coeziune comunităților, un aspect crucial pentru evoluția lor ulterioară. Biserica și, adesea, reședința comitelui se găseau în centrul așezării sau pe o colină în imediata sa apropiere. Tipurile de sate create în perioada colonizării, cu una sau două ulițe, cu pajiște interioară sau piață centrală, sunt ușor de identificat și în prezent în structura localităților săsești din Transilvania.
