sâmbătă, noiembrie 14, 2026
spot_img
AcasăToate articoleleMircea Abrudean: Un guvern tehnocrat nu are forța necesară pentru reformele de...

Mircea Abrudean: Un guvern tehnocrat nu are forța necesară pentru reformele de care România are nevoie

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că un executiv tehnocrat, fără asumare politică, nu ar avea capacitatea de a implementa reformele necesare României, subliniind că un astfel de guvern ar putea beneficia de o susținere parlamentară chiar mai fragilă decât un cabinet minoritar.

Declarațiile au fost făcute după întâlnirea conducerii PNL cu premierul desemnat, Eugen Tomac, la care au participat președintele partidului, Ilie Bolojan, și membrii conducerii liberale.

Abrudean a precizat că PNL urmează să adopte o poziție oficială în forurile statutare ale partidului, însă a evidențiat două concluzii rezultate în urma discuțiilor.

„PSD a demonstrat că nu poate fi un partener de încredere, capabil să respecte angajamentele pe care și le asumă”, a transmis liderul liberal.

Totodată, acesta a avertizat că un guvern fără susținere politică solidă nu va putea duce la bun sfârșit reformele necesare.

„Un guvern tehnocrat, lipsit de asumare politică, nu va avea forța necesară pentru a implementa reformele de care România are nevoie. Realitatea este că un guvern care nu este asumat politic riscă să aibă o susținere parlamentară chiar mai fragilă decât un guvern minoritar”, a afirmat Mircea Abrudean.

Președintele Senatului a subliniat că România traversează o perioadă complicată, în care accesarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) depinde de implementarea reformelor asumate, iar reducerea deficitului bugetar trebuie să rămână o prioritate pentru viitorul Executiv.

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -spot_img

Top articole

comentarii recente