Simona Halep, una dintre cele mai de succes jucătoare de tenis din România, a reușit să câștige procesul de la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS), contestând suspendarea de 4 ani pentru dopaj impusă de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Tribunalul a decis că suspendarea inițială nu a fost justificată, reducând-o la 9 luni, în urma demonstrării faptului că Halep nu s-a dopat intenționat, ci a fost victima unei contaminări.
Această victorie a reprezentat o eliberare pentru Simona Halep, care a suferit consecințele acuzațiilor de dopaj timp de luni de zile. Într-un mesaj adresat susținătorilor săi pe Instagram, Halep a exprimat recunoștința sa față de sprijinul primit și bucuria revenirii pe terenul de tenis.
Patrick Mouratoglou a comentat pe contul de Instagram al Simonei Halep
Cu toate acestea, bucuria revenirii pe teren a fost umbrită de comentariul controversat al fostului său antrenor, Patrick Mouratoglou, pe contul ei de Instagram. Mouratoglou a scris simplu: „Adevărul a învins.”, declanșând o avalanșă de reacții negative din partea fanilor Simonei Halep.
„Mai și comentezi”, „Trebuie să plătești pentru ce i-ai făcut” sau „Mai bine taci din gură!” au fost doar câteva dintre reacțiile dure la adresa antrenorului francez.

Situația a fost intens discutată și în presa internațională, unde jurnaliștii au analizat implicarea lui Halep și a lui Mouratoglou în acest caz.
Presa americană, reprezentată de Tennis World USA, a fost deosebit de dură în evaluarea situației. Aceștia au afirmat că victoria lui Halep a demonstrat nu doar nevinovăția ei, ci și discreditarea lui Mouratoglou.
Presa americană, verdict nemilos, după ce Simona Halep a demonstrat că nu s-a dopat în mod conștient

„S-a făcut dreptate? Da: Simona și-a susținut nevinovăția din primul moment, preț de câteva luni care au reprezentat un coșmar. Dar acum în sfârșit se poate întoarce pe teren. Iar cei care au numit-o dependentă de droguri, dopată sau trișoare vor trebui să se gândească din nou. Simona a câștigat.
Iar Patrick Mouratoglou a pierdut. Antrenorul francez și-a pierdut credibilitatea după această situație. Chiar el însuși a luat toată responsabilitatea asupra lui pentru ce s-a întâmplat cu Simona. Astfel, e just să spunem că el e marele pierzător al acestei situații”, au concluzionat jurnaliștii americani.



