Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, participă la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente, organizată la Roma. Evenimentul reunește lideri parlamentari europeni pentru discuții privind protejarea democrațiilor în fața atacurilor cibernetice, a manipulării și a altor amenințări hibride.
Una dintre temele principale ale conferinței este „Democrații reziliente, unite împotriva amenințărilor hibride”, care vizează consolidarea capacității statelor europene de a răspunde riscurilor ce depășesc sfera militară convențională.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Mircea Abrudean a atras atenția că securitatea Europei presupune inclusiv protejarea instituțiilor democratice împotriva unor forme tot mai complexe de influență și destabilizare.
„Apărarea Europei înseamnă mult mai mult decât siguranță și securitate împotriva amenințărilor tradiționale, cum ar fi rachetele și armele convenționale”, a transmis președintele Senatului.
Mircea Abrudean: Atacurile cibernetice și manipularea amenință democrațiile europene
Potrivit acestuia, tacticile hibride includ atacuri informatice, presiuni economice, finanțarea ilegală a campaniilor electorale și manipularea opiniei publice, fiind utilizate pentru obținerea unor avantaje geopolitice pe termen lung.
Abrudean a evidențiat rolul parlamentelor naționale în combaterea acestor riscuri, prin adoptarea și monitorizarea legislației menite să protejeze procesele democratice.
„În calitate de parlamente naționale, ne aflăm în inima sistemelor democratice. Avem responsabilitatea de a adopta, perfecționa și supraveghea cadrele legislative care ne protejează procesele fără a compromite drepturile fundamentale ale oamenilor”, a afirmat acesta.
Președintele Senatului a reiterat angajamentul României pentru o Europă unită, sigură și liberă, subliniind că apărarea democrației necesită cooperare internațională, responsabilitate instituțională și implicarea cetățenilor.



