O româncă stabilită în Spania și-a vândut fiica, în vârstă de doar 12 ani, pentru suma de 4.000 de euro. Câți ani de închisoare va petrece femeia care a făcut gestul oribil, pentru a scăpa de o datorie.
În urma unui caz cutremurător de trafic de persoane, o româncă din Spania a fost condamnată la 17 ani și jumătate de închisoare pentru vânzarea propriei sale fiice în vârstă de doar 12 ani.
Judecătorii au considerat că femeia este principalul vinovat în această afacere ilegală, deoarece a fost ea cea care a coordonat întreaga tranzacție. Potrivit anchetatorilor, românca și-a vândut fiica pentru suma de 4.000 de euro, în încercarea disperată de a scăpa de o presiune financiară.
Verdictul dur al instanței a fost anunțat astăzi, iar femeia a fost condamnată la cea mai lungă pedeapsă din acest caz. Soțul ei și ceilalți complici implicați în această rețea au primit pedepse mai mici, cu 5 ani mai puțin decât soția condamnată.
„Mama a fost condamnată la 17 ani și jumătate de închisoare, iar justificarea judecătorilor este evidentă, ea era în măsură să decidă în numele fetei pentru că era tutorele ei. De aceea ea este considerată mai vinovată decât ceilalți pentru ceea ce s-a întâmplat, inclusiv dacă luăm în considerare unul dintre membrii familiei cumpărătorului a violat-o pe fetiță și a primit doar 12 ani. Tot 12 ani și tatăl vitreg al fetiței, de asemenea și ceilalți membrii care fuseseră arestați au primit pedepse între 5 și 10 ani de închisoare”, a transmis Alin Petrică, potrivit digi24.ro



