Sursa: ziarmm.ro
Proiectul „Învață de la antreprenori”, propus de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, a fost oficializat la nivel național prin semnarea unui protocol de colaborare între CCIR și Ministerul Educației.
Prezentat inițial în cadrul Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României la finalul anului trecut de către președintele C.C.I. Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș, proiectul a fost adus și în atenția oficialilor din Ministerul Educației în luna februarie. Succesele obținute în primele 5 luni de la lansarea sa la nivel local au fost un factor determinant pentru promovarea și extinderea sa la nivel național.
Proiectul va fi implementat în toate județele din țară începând cu anul școlar 2024-2025. În Maramureș, acesta este derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al județului Maramureș, iar pregătirile pentru implementarea sa în anul școlar viitor sunt deja avansate.
Scopul proiectului este de a promova educația și competențele antreprenoriale în rândul elevilor din învățământul public preuniversitar din România, facilitând interacțiunea directă între aceștia și antreprenori prin organizarea de evenimente, prezentări și discuții.
Florentin-Nicolae Tuș, președintele C.C.I. Maramureș, subliniază importanța inițiativei locale care a fost transformată într-un program național: ,,Astfel, până în prezent, la nivelul acestui județ există 72 de școli înscrise, aproximativ 40 de antreprenori participanți și peste 2000 de elevi participanți la întâlniri.”. De asemenea, el a mulțumit atât membrilor C.C.I. Maramureș, cât și antreprenorilor și unităților de învățământ din zonă pentru sprijinul acordat: ,,i-au primit pe antreprenori la clase și i-au provocat pe elevi la discuții despre ceea ce înseamnă antreprenoriatul”.
Președintele CCIR, Mihai Dărăban, evidențiază necesitatea unor astfel de programe în educația românească: , În mod cert, sistemul de învățământ românesc are mare nevoie de astfel de programe, care să contribuie la stimularea și dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale elevilor în modul cel mai practic cu putință”.



