Sursa: Dana Moica
La Brașov, weekendul acesta are loc Festivalul Filmului European, la Centrul Cultural Reduta. Iar în dimineața de 25 mai, de la ora 9:00, se vor organiza târguri volante ale producătorilor locali. În 24 mai, în Aftăr Hours, va concerta trupa Specii, iar sâmbătă, Trooper, în Rockstandt.
În Sibiu, la Stadionul Municipal și în Parcul Subarini, în perioada 29 mai-2 iunie, va avea loc festivalul de muzică Sunbreak Festival.
Nordu’rar, un performance de dans contemporan și video art, va avea loc în Baia Mare, de vineri până duminică, de la ora 20:00, în Colonia Pictorilor. De asemenea, sâmbătă seară, va concerta trupa EYEDROPS, în Log Out.
În Cluj, la CASA TIFF, debutează expoziția despre fake news: Pe urmele minciunilor, care va dura de sâmbătă până duminică. Până pe 26 mai, se organizează Street Food Festival, pe Platoul Sălii Sporturilor. Tot la Cluj, va avea loc concertul ,,Vibrations”, din cadrul turneului pianistului Mihai Diaconescu și al violonistului Valentin Șerban. Acesta se va ține la sala Studio a Academiei de Muzică Gheorghe Dima, duminică, de la ora 19:00.
La Curtea FABER din Timișoara, sâmbătă, va avea loc evenimentul Musical Picnics. Concertele care se vor ține în Timișoara în acest weekend sunt ale trupelor Timpuri Noi, la M2 Even Venue, vineri, 24 mai și Sarmale Reci, la Casa Tineretului FITT, în 25 mai.
La Iași, se desfășoară Lavanda Fest, din 24 în 26 mai. De asemenea, va avea loc evenimentul TEDxCopou, la Grand Hotel Traian, în 25 mai, la ora 10:00. Vineri, la Berarium Tankerie Ursus, va avea loc un concert Iris, iar sâmbătă seara, la Nuba, va cânta Delia



