sâmbătă, noiembrie 14, 2026
spot_img
AcasăSocialLuna iunie 2024: Cea mai călduroasă din istorie, susțin cercetătorii

Luna iunie 2024: Cea mai călduroasă din istorie, susțin cercetătorii

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie din istorie, conform Serviciului Uniunii Europene pentru monitorizarea schimbărilor climatice, continuând o serie de temperaturi excepționale care ar putea face din 2024 cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, potrivit unor cercetători citați de Reuters.

Începând cu iunie 2023, fiecare lună a fost cea mai călduroasă de la începutul înregistrărilor meteorologice în comparație cu luna corespunzătoare din anii precedenți, a anunțat Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene într-un buletin lunar. Cele mai recente date sugerează că 2024 ar putea devansa 2023 și ar putea deveni cel mai fierbinte an de la începutul înregistrărilor, din cauza schimbărilor climatice provocate de activitatea umană și a fenomenului natural El Nino, care au urcat temperaturile la maxime record în primele luni ale anului.

Zeke Hausfather, cercetător în cadrul Berkeley Earth, a declarat: „Estimez că există aproximativ 95% șanse ca 2024 să întreacă 2023 ca cel mai călduros an de la debutul înregistrărilor privind temperaturile globale de suprafață la mijlocul anilor 1800.”

Schimbările climatice au provocat deja consecințe dezastruoase la nivel global în 2024. Peste 1.000 de persoane au murit din cauza căldurii extreme pe parcursul pelerinajului hajj luna trecută. Decese asociate caniculei au fost înregistrate și în New Delhi, care s-a confruntat cu un val de caniculă deosebit de îndelungat, precum și printre turiștii aflați în Grecia.

Friederike Otto, cercetătoare în domeniul climei la Institutul Grantham de la Imperial College din Londra, a afirmat că sunt „mari șanse” ca 2024 să fie desemnat cel mai fierbinte an din istoria înregistrărilor. „El Nino este un fenomen natural care vine și pleacă. Nu putem opri El Nino, dar putem opri arderea petrolului, gazelor și cărbunelui”, a spus ea.

Fenomenul natural El Nino, care provoacă încălzirea apelor de suprafață în Oceanul Pacific, are tendința de a crește temperaturile medii globale. Efectul El Nino s-a diminuat în ultimele luni, iar planeta se va afla sub condiții neutre înainte ca fenomenul La Nina, sinonim cu condiții mai răcoroase, să se formeze în a doua parte a anului.

Emisiile de gaze cu efect de seră din arderea combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice. În pofida angajamentelor privind lupta împotriva încălzirii globale, statele au înregistrat un eșec colectiv în reducerea acestor emisii, ceea ce a dus la creșterea temperaturilor timp de decenii.

Pe parcursul unui interval de 12 luni care s-a încheiat cu iunie, temperatura medie globală a fost cea mai ridicată pentru o perioadă similară, cu 1,64 grade Celsius peste media din perioada preindustrială 1850-1900, a precizat C3S.

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -spot_img

Top articole

comentarii recente