Foto: Alba 24
O tânără de 20 de ani din Alba Iulia a fost reținută de polițiști, miercuri, 2 aprilie 2025, după ce ar fi furat articole vestimentare în valoare de 1.500 de lei dintr-un magazin aflat într-un centru comercial din municipiu.
Potrivit IPJ Alba, măsura reținerii pentru 24 de ore a fost luată de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în cadrul unui dosar penal pentru furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, în diminețile zilelor de 29 și 31 martie, tânăra ar fi pătruns în magazin și ar fi sustras mai multe bunuri fără a le achita, fiind surprinsă ulterior de camerele de supraveghere.
Tânăra urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru stabilirea măsurilor legale.
Cercetările continuă în acest caz pentru stabilirea întregii activități infracționale.



